Cet espace est consacré à vos réflexions autour de l’œuvre ou de la personnalité de l’artiste. Elles peuvent se traduire en énoncés, en articles ou en essais, voire en messages, tout simplement.

On a souvent dit que le destin de CIOBANU ressemble étrangement à celui de Van Gogh ou à celui de Modigliani. Du Flamand, c'est le destin des oeuvres qui le rapproche, puisque Van Gogh, de son vivant, n'a jamais vendu une toile, tandis qu'au Roumain, on lui a enlevé la quasi-totalité de sa création pour des raisons financières qui, elles aussi, demandent une sérieuse relecture. De Modigliani le lie des origines familiales aisées qui l'ont d'abord protégé et ensuite conduit à idéaliser les autres.
Lire après le formulaire

Le 23.05.15
PToixVvlI Rob a écrit :

Thank You Terry ..Glad was some help,and well done on a fantastic time on a tough day.Would love to hear opiinons on heat last year Versus wind rain this year on finishing times?As only did half this year i still found it tough going..By any chance did anyone pick up my wet bag of gear at BHAA half way ?I ran from there..Thanks John on Brill Blog Well Done also to You on your Great Pacing Have heard Great praise about you on your encouragement to Your group.. Monica Twohig Eagle ac
Le 15.04.15
Rita Badulescu a écrit :

La multi ani, Mircea Ciobanu, grandoare si maretie vesnica!
Le 02.11.14
http://www.france-darts.com/contact/link.asp?page=367 ?????? ????? a écrit :

you need to manage it slow a great deal more compared to sleeps see shortest and as a result baby normally requires relationships. getting nearly as much work as you possibly proper now. I contract 18 month customary then i simply have the beginning of the mornings, naps as latter part of the days to hard work performed. count up you're shots typical. perform stroke treatment. If it typically takes 24 shots that you simply can go the entire collection.
Le 28.10.14
Ioan Profu' a écrit :

Stimata doamna,

Urmaresc cu interes acest site dedicat memoriei plurivalentului artist Mircea Ciobanu si ma intreb daca nu puteti sa popularizati chiar aici cartea dumneavoastra:
"Aurul alchimistului, pictorul Ciobanu dincolo de for a si culoare" aparuta anul acesta la editura ALLFA din Bucuresti ?

Am citit-o cu multa curiozitate si interes. Recunosc ca am fost profund tulburat de continut si entuziasmat de talentul dumneavoastra.

Cu urari de bine,

Profu Ioan
Le 22.10.14
http://www.france-darts.com/blog/shop.asp?tid=459 ???? ???????? ? a écrit :

right away Hino teases your girl at school in other ways, He winds up at your girl doorway right after which is twilight. and she or he, easily inside the key but also under wear, Foolishly provides jacob in about. what happens? suitably, this item actually evident it uneven male Hino ends up dominating a and merely simply being potent in person by himself attain attempt and do those actions hopes for he.
Le 20.10.14
http://www.france-darts.com/blog/shop.asp?tid=227 ????? ???? a écrit :

Cotton swabs potentially queen steps. Cotton swabs outside of pharmacies remain good however swabs that the home can come electronic companies strongly suggested. this fact q tip's from the electrical website may very well be especially for cleaning cassette veranda minds. i really like the very idea of the goal by using Tsubasa. Sakura random access memory can seen in these duck down which have been published all through cosmos, the actual dress up party needs to journey to different capacity to find the different feathers. for example, when they certainly get right to the first business, companies regarding finish up in a up-to-date asia from where rival college gangs fighting turf battles using capabilities granted in their eyes on guard state of mind entitled Kudan.
Le 20.10.14
http://homezionkenya.orphanage.org/images/items.asp?pageid=262 miumiu ?? ?? ? a écrit :

Tochiro wanders some rest of the world, An outcast end result of that summary built and thus about confront. likely his or colleague Harlock holds invariably the guy, due to the fact observe the population in the place of renowned metropolis known as Samurai Creek. A incomprehensible conspiracy theory uses these products in every single place they go, concerned with much his nearest pets.
Le 12.07.14
Andreas Wild a écrit :

Stimate D-na Ciobanu, in continuarea conversatiilor nostre de astazi dupa amiaza, confirm interesul sa continuam discutia cu intetia de a pastra amintirea lui Mircea ca o inspiratie pentru generatille viitoare. Va semnalez ca am trimis doua mesaje la adresa indicata sub Accueil. Cu respect, Andreas Wild
Le 03.07.13
andy delétraz a écrit :

bonjour ceci est un test
Le 03.10.12
MLMXTBafdWY Wednesday a écrit :

Infromation is power and now I'm a !@#$ing dictator.
Le 08.05.11
XYkgkgskvjQaRAHb Kairi a écrit :

In awe of that answer! Raelly cool!
Le 10.09.10
Talone Carlos a écrit :

About 1998/99 a Swiss Gentleman that had an apartment in Portugal/Cascais died.
The things where sold by an English lady that I think was a friend of the family.
Went to the apartment and the Gentleman was a big colector of CIOBANU paintings.
Got in love by those paintings and I purchased the one in the picture.
Through me... two more paintings were sold.
I dont think mine is signed, the others where.
(not a god picture. Done with my mobile)
I would like to be in touch and know more abaut.....
Many Thanks. I am realy glad that I found your page in FB.
Posted a picture of my painting in Facebook.
Carlos Talone
Le 14.06.10
garret.harwood@gmail.com garret harwood a écrit :

I have a painting that I purchased at Mircea's parrents house. I loved his works and his parrent were so full of life.
Le 01.03.10
doina mican a écrit :

Pictura lui Mircea Ciobanu, acest mare artist, este o delectare la nesfarsit. O poti admira, ore , zile , luni ,ani si niciodata nu va fi deajuns. O adevarata incantare! Un mare artist , nemuritor prin pictura sa

Chicago, february 29,2010
Le 21.11.09
Emilian Turturean a écrit :

Buna ziua
Sunt un om simplu, lacatus de meserie si stabilit In Franta din 1977 dar pasionat de literatura si arta De Mircea Ciobanu am flat doar de la aparitia cartii "Estetica mortii" pe care din pacate nu am reusit decât sa citesc niste fragmente care mi-au confirmat uluitorul sau talent. Povestea vietii sale e zguduitoare si n-am prea inteles cum au putut dispare operele sale.
Cineva mi-a spus ca ar fi vazut pe un site un
articol care ar anunta reeditarea unor opere printre care si "Estetica mortii"
In caz ca Domnia voastra confirmati aceasta veste, puteti sa-mi dati câteva detalii?
In orice caz site ul D-voastra este foarte bine prezentat doar ca fotografiile nu sunt mai mari decât un timbru.
Cu stima
Le 03.09.09
badu rita a écrit :

Picturile lui Mircea se CONTEMPLA indelung si in intregime. Cel care a conceput acest site nu simte acest lucru. Este chinuitor pentru cei care il iubesc pe Mircea sa vada fragmente din opera lui, miscandu-se continuu.
Nu e drept sa nu poti gasi nicaieri macar cateva lucrari pe care sa le privesti la nesfirsit.
Mai ales pentru Mircea nu e drept
Le 19.12.08
Constantin Severin a écrit :

Nocturn si diurn in acelasi timp, atat in viata cat si in opera, misteriosul Mircea Ciobanu este alaturi de Victor Brauner si Ion Tuculescu pictorul cu care Romania ar putea convinge mai usor marile muzee de arta ale lumii ca in secolul trecut noi nu l-am dat doar pe marele Brancusi.
Opera sa m-a bulversat mereu prin magia cu care artistul face sa fuzioneze intim, in aceeasi lucrare, clarobscurul lui Rembrandt sau Baba cu exuberanta coloristica a lui Van Gogh si a artistilor expresionisti. Desi compozitiile cele mai reusite par a urma legile nescrise ale viziunii suprarealiste, prin nu stiu ce secreta operatiune alchimica Ciobanu reuseste sa produca o mutatie, atat pe panza cat si in sufletul iubitorului de arta, oferindu-ne senzatia certa ca jongleaza de fapt cu arhetipurile inconstientului. De aici acea traire in haloul cunoasterii, recunoasterii si reamintirii pe care o ai in fata lucrarilor sale, in care arlechinii, cantaretii, nimfele, caii nazdravani si copiii poarta pecetea inconfundabila a universului/scriiturii lui Cervantes.
Le 09.12.08
Ioan Popescu a écrit :

Adresa corecta de e-mail pentru Ioan POPESCU, Bucuresti este: puiupop@gmail.com
Le 09.12.08
Ioan Popescu a écrit :

Nu am talentul sa transmit eventualilor cititori ai acestor randuri impresiile lasate asupra mea, novice iubitor de arta, de vizitarea expozitiei pictorului Mircea Ciobanu, din urma cu peste 25 de ani, de la Galeriile de Arta ale Municipiului Bucuresti. Aveam ulterior sa aflu ca a fost ultima expozitie, in tara, a minunatului pictor Mihai Mircea Ciobanu.
Cand am patruns in sala de pe str. Academiei am fost realmente vrajit. Vedeam altceva decat pana atunci. Intrasem intr-o lume de basm, intr-o lume creata de un vrajitor. Folosea tot panze si culori de ulei. Dar cum o facea ! Tablourile sale erau altfel. Pornind de la modul de pensulare, de la modul in care alterna culorile si pana la forma panzelor. Era o alta privire asupra lumii triste in care traiam. Deschisese niste ferestre minunate. Am revenit zilnic, cautandu-mi curajul de a-i vorbi. Si, intr-o buna zi, cand se apropiase data inchiderii expozitiei, mi-am luat inima in dinti si am facut-o. S-a amuzat grozav cand, dupa ce m-am aratat dornic sa cumpar un tablou, m-a intrebat cati bani pot sa dau. Raspunsul sau mi-a demonstrat ca era nu numai un mare artist ci si un adevarat boier, si –mai ales- un om. Am compensat lipsa pretului corect pentru un asemenea artist cu mici servicii, plimbandu-l cu amarata mea Dacie prin tot Bucurestiul, de la un amic la altul, de la o adresa la alta, de la un datornic la altul. Isi lua, probabil, ramas bun de la unii, mai strangea din banii pentru tablourile vandute de la altii. Nu stiu. Eram covarsit de prezenta sa, de dialogul purtat despre arta, de comentariile privitoare la portretul pe care-l cumparasem, portret de altfel nesemnat. Mi-a tinut atunci o adevarata prelegere despre faptul ca opera unui artist trebuie sa se recunoasca dupa datele ei intrinseci si nu dupa o semnatura. La insistentele mele, ne imprieteniseram nu ?, si-a scrijelit semnatura pe spatele tabloului si mi-a daruit afisul expozitiei.
Multi ani n-am mai stiut nimic despre Mircea Ciobanu. Presa vremii tacea iar eu nu aveam alte surse de informare. Primul care mi-a adus noutati a fost un prieten care, reintors in 1990 din Germania, tara in care se stabilise cu multi ani in urma, m-a intrebat despre porterul cumparat de la M.Ciobanu. Il impresionase si pe el. Afland cine era autorul, m-a coplesit cu povesti despre flamboianta sa cariera artistica in Occident. Dar, din pacate, n-a trecut mult si aripile artistului s-au frant pe cand se ducea dupa tigari….

Ioan Popescu
Le 08.12.08

TEL+34 932150028/birou Barcelona.
MOBIL+34 678638991/acest nr.il am peste tot.
mobil France:+33673077646
Le 26.05.08
cristian branescu a écrit :

da,am girat pentru ca l/am iubit /si sunt mandru ca am imbratisat privirea sufletului lui .un gand bun familiei si fratelui,Culita.CU STIMA cristi branescu
Le 12.03.08
Ioan-Mircea Popovici a écrit :

Mircea Ciobanu este un calaret de inorog pe Plaja cu suflet. Ne-am intalnit in usa expozitiei de la Caminul Artei. El intra, eu alergam sa prind trenul de Constanta. I-am lasat o insemnare in cartea de impresii si-un numar de telefon. Apoi ne-am vazut in atelierul de pe Sabinelor unde am intrat impreuna in taina numerelor prietene, a incadrarilor magice... intre rama si panza primului tablou pastrez plicul mucurilor de tigara de la prima intalnire din atelier... (si multe altele) astept un semn, o adresa de mail si ziua in care se va afla ca mitul Ciobanu este o realitate... Mircea avea harul prieteniei... probabil ca departe de casa, precum Ovidiu la Tomis, a fost rapus de-al sau talent...
Le 16.10.07
Petra Vlah a écrit :


Născut la 15 aprilie în Bucureşti, Mircea Ciobanu a purtat pecetea semnelor zodiacale sub care a venit pe lume (Berbec în horoscopul vestic si Tigru în cel oriental).

Cu o energie creatoare şi o înverşunare ieşite din comun, cu o vizibilă ostentaţie şi în acelaşi timp cu o tendinţă spre autodistrugere, pictorul a dus o luptă continuă cu sine şi cu viaţa. Talentele sale multiple s-au făcut remarcate încă de pe băncile Liceului Sava unde a excelat la toate materiile; de la literatură la anatomie la limbi clasice şi moderne, de la artă la filozofie. Orice drum ar fi ales în viaţă, succesul lui ar fi fost asigurat.

Mircea Ciobanul a ales arta. Arta care îmbrăţişează în forme complexe şi subtile quintesenţa vieţii, toate formele de exprimare ale creaţiei umane, de la emoţia cerebrală la cea senzorială, într-un vârtej de intensă trăire. Dăruit cu talent de excepţie, Mircea a avut şi norocul de a fi încurajat şi susţinut de familia sa, oameni intelectuali şi rafinaţi. Mama artistului, Dr. Marieta Ciobanu i-a insuflat un anume respect pentru adevărul ştiinţific şi pentru valoarea experimentului, în vreme ce tatăl său i-a alimentat pornirea spre originalitate şi chiar excentritate (de care nici celebrul avocat Nicolae Ciobanu nu ducea lipsă).

Tânărul Ciobanu a balansat voit şi inspirit între cele două tendinţe şi a decis să meargă pe drumul său, diametral opus cu cel al fratelui mai mare, care se dedicase “zbaterii celulei” devenind medic cercetător în hematologie.

Maestrul Corneliu Baba a conturat ulterior personalitatea marcantă a celui mai dotat dintre ucenicii săi. Succesul pictorului Ciobanu a fost timpuriu şi copleşitor; talentul său a fost dublat şi inteligent pus în valoare de o imagine pe care artistul însuşi a creat-o şi a alimentat-o cu grijă. Obsesia lui dintotdeauna a fost să nu cadă, Doamne fereşte, în banal.

Imagine despre sine, pe care o afişa dezinvolt, era de natură să socheze. Dotat fizic cu o statură impunătoare, Mircea refăcea consecvent imaginea artistului parizian de la începutul secolului, cultiva extravaganţa, dar mai ales afişa voit şi insistent o totală lipsă de umilinţă faţă de mulţi dintre contemporanii si predecesorii săi. Genialitatea de auto-promovare era însă susţinută întru-totul de o reală valoare artistică de care pictorul era foarte conştient.

Ce m-a uimit şi încântat totdeauna la el a fost naturaleţea cu care îşi jongla personalităţile opuse şi contradictorii. De o puritate totală, de un altruism ieşit din comun, de o ingenuitate copilărească fermecătoare, tot el, devenea în următorul moment, mercantil, arogant şi pervers.

Cameleonic prin excelenţă şi vocaţie, dar total nepremeditat sau meschin, Mircea Ciobanu a fost la el acasă în cele mai rafinate saloane ale protipendadei mondiale, precum şi în speluncile sordide ale periferiei sociale. Din tot ce a fost uman, el nu şi-a refuzat nimic. Picături de aghiasmă, venite direct din apa cerului şi stropi de noroi s-au limpezit şi întinat reciproc spre a da strălucire artistului şi creaţiei sale.

Farmecul artistului a fost irezistibil; oricine l-a cunoscut a fost marcat de personalitatea sa. Deşi devenise tată la numai 26 de ani, responsabilităţile “cotidiene şi banale” ale vieţii nu l-au afectat nici măcar tangenţial; el era în continuare “marele pictor” cum îi plăcea să-şi spună cu o convingere de netăgăduit. Numai devoţiunea nelimitată a soţiei, numai vocaţia ei de Penelopă a ţinut corabia Ciobanu pe linia de plutire, navigând priceput prin apele tumultoase ale unei existenţe ce a oscilat între tragic şi sublim.

După primele expoziţii de succes în Franţa şi Belgia, cota lucrărilor sale a crescut şi în lume şi la Bucureşti în cercul colecţionarilor.

Ciobanu, total ieşit din tiparele conduitei socialiste (pe care le detesta) vântura pe străzile capitalei pleata uşor soiasă şi o bărbuţă blondă şi rară. A fost perioada în care nu îşi semna lucrările, convins fiind că “cine nu cunoaşte şi identifică fără efort pensula lui Ciobanu, nu e om!”. L-am văzut pe Mircea lucrând, am fost martoră la metamorfizarea unor tablouri mai vechi (atunci când nu avea bani să cumpere pânze noi), am asistat la naşterea unor capodopere. Teatral, important, cu gesture sigure şi regizate, Mircea “ataca” pânza cu aceeaşi pasiune dezlănţuită cu care ataca viaţa; jumătăţile de măsură le-a detestat.

Succesul lui Ciobanu în lume a fost timpuriu, fulgerător, copleşitor. Un maraton de expoziţii personale la Geneva, Berna, Basel, Paris, Sao Paolo, New York au generat nu numai faimă, dar şi satisfacţii materiale dincolo de aşteptările oricui. Cu aceaşi patimă nestăvilită cu care picta, Mircea alimenta “mitul ciobănesc” pe care îl crease şi îl alimenta cu grijă, imagine menită să intrige, să fascineze dar şi să revolte pe mulţi dintre cei ce veneau în contact cu el.

Mircea a văzut viaţa ca pe o farsă şi nu s-a sfiit să fie măscărici. A făcut-o totdeauna lucid, conştient, şi mai ales, domneşte.

Pictura sa are nenumărate simboluri donquijote-şti, dovadă nu de neputinţă sau naivitate, nu de “nebunie întâmplătoare”, ci rezultatul chibzuit al dorinţei sale de a răsturna valori închilozate, de a se confrunta violent cu normele constrângătoare ale societăţii. Ciobanul a fost şi este o enigmă, o întrebare perpetuă care va genera de-a lungul vremii numeroase răspunsuri diametral opuse, probabil aproape toate adevărate, cu siguranţă niciunul complet.

Inger şi Demon în acelaşi timp şi în egală măsură, mistuit de porniri contradictorii, dar adevărate, artistul a dus o luptă extenuantă cu sine. Opera sa este mărturie a scânteii devoratoare produsă din ciocnirea candorii absolute cu o promiscuitate latentă.

Imaginea pe care a impus-o omenirii a pornit din instinct, cultivarea ei a fost însă făcută cu măiastră pricepere şi fără prea mare efort. O tendinţă naturală l-a împins către viaţa cea bună şi îndestulată, presărată de rafinamente culinare şi vestimentare. O tendinţă de a redefini “artistul”de a detrona şablonul “mărginaşului” l-a împins la exces, cu atât mai mult cu cât era imigrant “din est”, deci cu stema sărăciei pe frunte, într-o ţară opulentă precum Elveţia unde banul este singurul stăpân şi singura valoare.

Mircea s-a mişcat dezinvolt în cele mai înalte cercuri ale lumii bogate, conştient de bogăţia talentului său.

Excentrităţile s-au ţinut lanţ; de la pălăria neagră cu boruri imense şi bastonul cu mâner de argint cu care a cutrierat capitalele Europei, la automobile de lux şi super viteză, la închirierea pe termen lung a unor apartamente în cele mai costisitoare hoteluri ale lumii şi sfârşind cu sutele de cravate de mătase pe care le colecţiona. Deviza lui a fost totdeauna “nu fii domnule, milog”, “lasaţi, oameni buni atitudinea de râmă panoptică şi fără bază”, “cu cârtiţele nu vorbesc”.

Atât în bine cât şi în rău, Mircea Ciobanu a fost totdeauna consecvent cu sine, a generat în jurul său un cerc magnetic din mreaja căruia puţini din cei care l-au cunoscut au reuşit să se sustragă.

Destinul lui Mircea Ciobanu a fost o oscilare perpetuă o enigmă regizată cu pricepere, o parabolă pe care încă mai încercăm s-o descifrăm. In spiritul menţinerii în viaţa a “mitului ciobănesc” cartea “Ciobanul a zis” este reproducerea unui interviu dat la Paris şi însumează “panseuri” pe teme diverse, toate sumare şi surprinzătoare, toate consecvente cu dorinţa lui de a soca “prostimea”. In definiţia lui cel mai important eveniment istoric este “Calul Troian”, cel mai odios personaj istoric este “Pilat din Pont”, iar suprema iubire este “să pleci după ţigări şi să nu te mai întorci niciodată”.

Pe 9 ianuarie 1991, Mircea a plecat după ţigări.

Despre moartea lui Mircea Ciobanu am aflat din presă şi m-am cutremurat; eu refuzam să cred că o asemenea viaţă promoţătoare se putea stinge atât de timpuriu şi în condiţii atât de tragice. Apoi mi-am amintit de o vorbă de-a lui, aruncată în vânt, dar cu convingere: “numai neamurile proaste trăiesc mult şi se lasă mâncate de viermele reumatismului”.

După moartea artistului, soţia sa Michaela a realizat prin eforturi deosebite un film documentar care prezintă viaţa de excepţie şi creaţia de valoare a celui ce a expus cu succes elemente ale spiritualităţii româneşti în întreaga lume.

Recuperare lui Mircea Ciobanu ca artist român este o datorie de onoare a întregii comunităţi intelectuale dinăuntru şi dinafara graniţelor teritoriale ale Romaniei. Faptul că autorităţile române nu dovedesc a avea nici o grabă în ce priveşte recuperarea rapidă şi definitivă a lui Ciobanu, nu mă miră, dar mă întristează nespus. Este “talentul românesc” de a ignora valorile locale şi este în perfect acord cu înţelepciunea biblică care spune că: “nimeni nu e profet la el acasă”.

In urma lui Ciobanu, pe plan personal a rămas o familie îndoliată, pe plan cultural a rămas o operă impresionantă ca dimensiuni şi valoare.

Cartea sa “Estetica morţii” ne deschide o uşă spre universal în care s-a mişcat şi a creat atât de dezinvolt. Este o dovadă netăgăduită a unei culturi imense şi profound asimilate, a unei dorinţe sincere de a împărtăşi esenţa lucrurilor şi taina vieţii. Este însăşi labirintul în care el s-a rătăcit adesea, dar în care nu s-a pierdut niciodată. Modelul literar al romanului este “Craii de curte veche”, mărturie ulterioară că Ciobanu aparţine integral culturii române, dar depăşeşte graniţele ei, tocmai pentru că fiind atât de specific, se proiectează în universal. Citirea şi aprecierea acestei cărţi nu este la îndemâna oricui; cei care însă îşi vor îngădui tihna de a o citi, vor fi marcaţi de personalitatea renascentistă a acestui personaj unic şi complex, talent de excepţie, cabotin pe măsură.

“Estetica morţii” nu a fost cea dintâi carte a lui Ciobanu ci este cea de pe urmă, scrisă la o cafenea din Geneva cu puţin înaintea morţii. Unii zic că pare a fi neterminată, eu zic că deschiderea ei infinită nu poate avea sfârşit.

Mircea Ciobanu nu a murit şi nici pământul argilos şi rece al Elveţiei nu a încătuşat măreţia de netăgăduit a spiritului lui.

Ciobanu trăieşte prin opera sa care va supravieţui marilor intrigi şi micilor bârfe.

Pentru că ne-a iubit pe toţi, în felul lui vijelios şi mistuitor, pentru că din mărinimie ne-a iertat păcatul de a nu ne fi putut elibera din condiţia jalnică de râmă la care ne-a supus mediocritatea colectivă, artistul “a plecat să-şi cumpere ţigări”.

Petra Vlah,

August 2007

Los Angeles, California
Le 23.08.07
Nick Miller a écrit :

J'aime encore et toujours l'oeuvre de Mircea Ciobanu et je suis content du temoignage d'amour et de joye que Mme Ciobanu Michaela et ses filles savent donner a son heritage !
Nick Miller, Montreux ,le 23 aout 2007.
Le 18.05.07
mare mimi a écrit :

tres bon talent roumain
Le 17.05.07
Victor Alexandru Stefanescu a écrit :

Ziarul "Gandul" de astazi invita pe cei interesati sa viziteze "ciobanu.ch";va felicit pentru pagina, pentru modul concis, flexibil si coerent in care s-a intocmit prezentarea.Un mare artist complet roman, care a ales calea bejeniei ...Avem un exemplu in familie( georgestefanescu.ro ).Va urez succes in tot ce veti intreprinde!
Le 15.04.07
Petra Vlah de Los Angeles a écrit :

The impossible mould

We use to think that “Procuste’s bed” was the diabolic invention of a distorted mind, the sadistic pleasure of adjusting one’s humane size to an impossible and ever changing standard of conformity. We never suspected that the bandit from Attica was, to a certain degree, present in all of us and we conveniently believe that only an exceedingly small minority could be capable of such wickedness.

Human beings have an intrinsic need for familiarity; we only accept what is not threatening to our sense of “balance” and to our mediocre comfort. Willingly and deliberately we developed arbitrary systems by which we truncate freedom, limit creativity so ultimately we could more effectively defend “the norm”. At a personal level people resent the restrictions of all such systems, but nevertheless they unconsciously perpetuate them. Motivated by fear, the humane nature will never change; cowardly we will keep on toppling the peaks we supposedly strive for. Many great artists were victims of such limiting systems and Mircea Ciobanu was no exception.

Born spiritually free and independent, talented and extravagant, intelligent and cultured, Mircea Ciobanu, a true titan, painfully aware of his own greatness, was too tall to fit his technologically advanced and politically strained time. His rise was spectacular, his fall was tragic. As he traded in the rigid restrictions of a Communist regime for the unfamiliar chaos of an illusory freedom promised by the Capitalistic society, Ciobanu found himself alone in a hostile world. Disillusion, sorrow and pain took over his once youthful vitality and painted his world in darkness and gloom.

In a 2006 radio interview, Ciobanu’s wife said: “Il est mort de chagrin”; powerful words of grief and truth still ringing in my ears, their echo still vibrating in my heart.

Although the spirit of the artist was tragically crushed, his art, pure and unbound, will eternally endure.